Constructul „valoare” ca motivaţie fundamentală și ghid al acţiunilor, în comparaţie cu interesele, nevoile, idealurile și atitudinile. Importanța acestora pentru consilierea în carieră

 

COTRUȘ, Andrei ¹

¹ Dimitrie Cantemir University of Târgu Mureș (ROMÂNIA)

E-mail andrei.cotrus@gmail.com

 

Rezumat

 

If you hear about „VISA” (values, interests, skills, and abilities) for the first time, you might be wondering why you should care? Well, with „VISA” on your side, you don’t have to swim in a sea of job possibilities. You know what keywords to look for in a job ad and what questions to ask in an interview. The insight allows you to go after jobs you want, not just jobs that are available. More importantly, „VISA” could lead you to a job that will satisfy and inspire you for quite some time. It really is that simple: knowing what your values, interests, skills, and abilities can set you on the path toward career success. It must be said that you can work in a position that doesn’t line up with your „VISA” and still be happy and successful. However, you’ll probably have to work harder, and you may not stay happy for too long.

 Keywords: values, interests, needs, abilities

 

 

În unele definiţii, există  doar mici deosebiri între valori şi interese, între valori şi nevoi sau între valori şi preferinţe. În definiţia pe care o propune, D.E. Super delimitează valorile de interese, nevoi şi trăsături astfel: „Trăsăturile, valorile şi interesele derivă din nevoi” sau „Valorile sunt forţe motivaţionale, criterii pe baza cărora sunt stabilite scopurile. Acestea au drept componente: cunoaşterea, aprobarea, selecţia”(Jigău, 2007, p.174).

Studiate atât în psihologie, cât şi în filosofie, valorile au generat ample dezbateri în ceea ce privește definiţia şi descrierea lor, fără a se ajunge însă la o accepţiune unanimă în ceea ce priveşte aceste aspect.

În cadrul unui  studiu realizat la mijlocul anilor 1970, au fost analizate aproximativ 4000 de publicaţii academice, fiind inventariate nu mai puțin de 180 de înţelesuri pentru termenul „valori”. Valorile sunt „constructe ipotetice”, reprezintă „dezirabilul”, în sensul a ceea ce „trebuie făcut” sau a ceea ce o persoană percepe a fi lucrul potrivit, care trebuie îndeplinit în anumite circumstanţe.

În literatura de specialitate există o serie de taxonomii ale valorilor relevante în dezvoltarea carierei (Schwartz, 2005):

1. Valorile reprezintă constructe motivaţionale şi se referă la scopuri dezirabile, pe care oamenii doresc să le îndeplinească;
2. Valorile sunt convingeri conectate în mod inerent de emoții şi relaționate cu anumite comportamente;
3. Valorile ghidează selecţia sau evaluarea acțiunilor, a persoanelor sau a evenimentelor. Aceasta înseamnă să valorile servesc drept standarde sau criterii de evaluare;
4. Valorile sunt organizate în funcție de importanţa relativă, prin raportare la alte valori. Valorile persoanelor se organizează într‐un sistem ierarhic de priorități, care caracterizează un individ. Acest aspect le diferențiază de norme şi atitudini;
5. Importanţa relativă a unui set de valori relevante ghidează acțiunile unei persoane;
6. Valorile sunt stabile prin raportare la situații şi contexte.

Pentru psihologi, valorile reprezintă elemente de orientare a indivizilor în lumea înconjurătoare. Ele se constituie în decodoare ale posibilelor acţiuni ce permit identificarea gratificaţiilor potenţiale, beneficii derivate din scalele preferinţelor fiecăruia, depinzând de motivaţiile, nevoile şi aspiraţiile personale.

Din perspectiva neuroştiinţelor, valorile sunt procese neurale care rezultă din legătura reprezentărilor cognitive ale conceptelor, scopurilor şi credinţelor cu atitudinile emoţionale . Dar, deşi sunt văzute ca procese neurale, valorile pot fi în mod obiectiv corecte sau incorecte, în funcţie de măsura în care se potrivesc cu nevoile umane.Atunci când o persoană utilizează în mod adecvat tehnicile de clarificare a propriilor valori, creşte probabilitatea transpunerii conflictelor sau discrepanţelor în decizii, iar viaţa acesteia devine satisfăcătoare în plan personal şi constructivă din punct de vedere social. Chiar dacă valorile unei persoane nu au un efect direct asupra comportamentului, ele au o influenţă puternică asupra atitudinilor, comportamentelor şi percepţiilor, aşa încât, cunoaşterea valorilor poate ajuta la predicţia comportamentului.

Raths, Harmin, Simon (1966, apud Gibson şi Mitchell, 1981) au propus următoarele criterii pe care vor trebui să le îndeplinească valorile:

1. alegere – liberă, între alternative, după analizarea atentă a fiecărei variante;
2. preţuire, evaluare – păstrarea cu grijă, satisfacţia alegerii şi voinţa de a afirma public propriile valori;
3. acţiune – transpunerea într-un model comportamental, prin utilizarea alegerii de mai multe ori, în diferite situaţii de viaţă.

Luate prin comparaţie cu interesele, valorile sunt mai generale, abstracte şi fundamentale. Valorile se stabilizează mai târziu decât interesele, în perioada adolescenţei. Super defineşte interesele ca preferinţe pentru activităţile în care indivizii speră să îşi satisfacă nevoile şi valorile. Interesul fiind, astfel, una dintre manifestările valorii. În ceea ce privește nevoile,  acestea conduc la acţiune, iar  acţiunea conduce la moduri de comportament sau la trăsături care au ca scop realizarea unor obiective formulate în termeni generali (valori) sau în termeni specifici (interese).

În ceea ce priveşte raportul valoare-atitudine, dintr-o perspectivă preponderent macrosocioculturală, valorile ne apar ca date obiective, supraindividuale, ca fapte sociale în expresie durkheimiană. În acest fel putem vorbi îndreptăţit despre atitudinea faţă de valoare, aşa cum vorbim despre atitudinea faţă de şcoală, faţă de părinţi, faţă de Biserică sau faţă de alte componente ale mediului înconjurător. Astfel încât diferenţa noţională dintre valoare şi atitudine este clară, prima reprezentând obiectul atitudinii, iar cea de-a doua reacţiile, poziţiile indivizilor. Acesta este însă doar un nivel al relaţiei dintre valori şi atitudini. Dacă privim valorile ca principii interiorizate, încapsulate în structura personalităţii, atunci distanța dintre subiectiv (reacţie atitudinală) şi exterior (valoare obiectivă) dispare, delimitarea atitudine / valoare (interiorizată) devenind mai greu de realizat.

În versiunea lor de valori însuşite de indivizi, acestea se situează în aceeaşi zonă a latentului, a virtual-subiectivului ca şi atitudinea. Dar, chiar în aceasta postură, între valori şi atitudini se pot stabili anumite distincţii. În concepţia lui M. Rokeach, diferenţele ar decurge în primul rând din faptul că o atitudine se referă la un complex de convingeri faţă de un obiect sau o situaţie specifică, pe când o valoare se referă la o singură convingere, însă una de mare generalitate, transgresând situaţii şi obiecte particulare: valorile, ca principii fundamentale despre moduri de comportament sau scopuri ultime ale existenței, sunt la nivelul individului de ordinul zecilor, iar atitudinile – de ordinul sutelor sau chiar al miilor.

Valorile ocupă, apoi, un loc mai central în configuraţia personalităţii umane şi ghidează deopotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile umane; într-un anume sens, valorile se exprimă în atitudini. Atitudinile apar astfel ca fiind instrumentele, faţă de valori. Plasate mai în centrul sistemului motivaţional, valorile determină și asigură direct procesele de apărare şi manifestare a eului, stima de sine. Conţinutul atitudinilor este legat de aceste mecanisme doar mijlocit. De asemenea, atitudinile, nu sunt prin ele însele standarde (criterii) ale conduitelor noastre, în vreme ce valorile au prin excelenţă această funcţie.

„Pentru unii autori,  valorile ar fi similare atitudinilor. Atitudinile sunt însă mai elementare, iar valorile mai profunde, determinând atitudinile. Acesta este punctul de vedere general acceptat astăzi în sociologie. Distincţia dintre cele două concepte devine mai clară dacă notăm că atitudinile se referă mai degrabă la obiecte şi situaţii specifice, în timp ce valorile reprezintă orientări asociate unor clase mai generale de obiecte şi situaţii”(Voicu, 2010, p.5)

Faţă de normele sociale, care sunt şi ele standarde ale conduitei, valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, fiind, în acelaşi timp, şi scopuri, stări ultime de atins ale existenței noastre. Normele sociale ne spun cum să ne comportam în împrejurări date, fără a constitui însă mobiluri ale organizării vieţii cu bătaie pe termen lung. R. Williams (apud P. Ilut, 2004) arăta că valorile sunt standarde ale dezirabilităţii, aproape independente de situaţiile specifice. Aceeaşi valoare este punct de referinţă pentru mai multe norme particulare. Pe de altă parte, normele sociale, chiar însuşite şi practicate de către individ, îi apar acestuia mult mai exterioare şi impersonale, în timp ce valorile sunt resimţite mai intim ancorate în sine.

Nu e uşor de descifrat raportul dintre ideal şi valoare. Idealul ar fi o valoare generală pe care individul o formulează sub influența societăţii şi spre a cărei realizare tinde din toate puterile, valoare ce devine criteriu de apreciere a tuturor celorlalte valori. În mod obişnuit însă, idealurile de viață ni se înfăţişează ca o ţesătură a năzuinţelor şi aspiraţiilor indivizilor cu estimarea posibilităţilor proprii şi a tendinţelor dezvoltării sociale. Idealurile apar mai concrete ca valorile şi nu au funcţii de criterii în evaluarea acţiunilor noastre sau ale altora.

Valorile nu pot fi identificate nici cu nevoile, propensiunile şi trebuinţele. Ele apar ca o reprezentare şi distilare pe plan cognitiv a nevoilor și, la nivel individual, ca o sinteză a trebuinţelor personale cu cele grupal-societale. Eul simte de multe ori tendinţa de a nega, de a nu recunoaşte anumite propensiuni; valorile însă nu sunt niciodată negate de eu. Spre deosebire de nevoi şi propensiuni, valorile sunt proprii omului. Valorile sunt în parte verbalizări ori simbolizări ale datelor biologice şi acestea se aplică la multe valori egotiste şi societale din comportament. Dar anumite valori transcend universurile biologice; acestea reprezintă aşa-numitele valori superioare, ce sunt frecvent fără utilitate biologică.

Parsons (1937) definea valorile ca mobil ultim al acţiunilor indivizilor şi colectivităţilor, ca elemente definitorii pentru viaţa socială. De aici calea către a identifica manifestări ale lor, atât prin comportamente, cât mai ales prin atitudini, acestea din urmă fiind expresia directă a valorilor.

„Fără a subaprecia necesitatea clarificărilor conceptuale, e profitabil de recunoscut deci că deosebirile dintre diferite expresii sunt mai mult de accent şi perspectivă: în ceea ce pentru observatorul din exterior, de exemplu, apare ca trăsături, interese, nevoi, subiecţii umani în cauză pot vedea valori, convingeri, scopuri de urmărit. Individul nu numai că absoarbe – filtrând continuu – datele simbolice (ideaţionale) ale realităţii, ci le şi topeşte, converteşte şi sublimează în delicata retorică a subiectivităţii umane în acord cu o serie de parametri ai personalităţii sale, prin care, desigur, şi valorile prealabile pe care le deţine, dar şi felul în care îşi evaluează propriile calităţi fizice, intelectuale şi emoţionale” (Iluț, 2004, p. 76).

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

Iluț P. (2004).   Valori, atitudini şi comportamente sociale, Editura Polirom, Iași

Jigău M. (2007). Consilierea carierei. Compediu de metode și tehnici, Editura Sigma, București

Voicu, B. (2010).  Valorile şi sociologia valorilor, în L. Vlăsceanu (coord.). Editura Polirom, Iaşi. Disponibil la adresa:

http://www.academia.edu/3190136/Bogdan_Voicu._2010._Values_and_the_sociology_of_values_pp._249-294_in_Lazar_Vlasceanu_coord._Sociology_Iasi_Polirom._in_Romanian_language_ (vizitată în 30.12.2020)